Poveste de Paşti A fost cândva o familie foarte „bogată” sufleteşte, cu doi copii minunaţi, frumoşi şi cuminţi, dar săracă, săracă de tot. Fetiţa arăta ca o zână, însă te cuprindea mila dacă îi observai îmbrăcămintea: avea o rochiţă cenuşie, ruptă, pantofiorii jupuiţi la vârfuri, cu mânuţele aspre şi cu părul prins în două codiţe, cu ochi pătrunzători şi un zâmbet plin de tristeţe. Băiatul era şi el un prinţişor, la fel de trist, de sărac şi de drăgălaş. Tatăl muncea pe ici pe acolo, pentru a le asigura hrana zilnică şi aceea puţină, iar mama se străduia din răsputeri, să le cârpească şi să le spele hăinuţele, să îngrijească modesta lor locuinţă. Dar iată că în una din zile, pe când se întorcea acasă de la lucru, tatăl a găsit o pasăre viu colorată, chinuindu-se să scape din mărăcini. Era prea slăbită şi rănită ca să-i dea drumul şi era prea frumoasă să o lase să plece, fără a o arăta copiilor acasă. Toţi ai casei aveau mare grijă de ea. Timpul trecea mai repede, mai uşor, viaţa era mai veselă în preajma păsării, iar necazurile nu mai erau aşa apăsătoare. Se apropia Paştele, pentru acea familie, mare bucurie nu aducea, doar credinţa că va fi şi pentru ei mai bine… Mergeau la biserică să se roage, să plângă suferinţa lui Isus şi … a lor. Pasărea, rămasă singură, a început să cânte, să adune toate păsările din împrejurimi; apoi a scuturat de trei ori din aripi, s-a învârtit o dată în cerc, transformându-se apoi în fată. Fiind înţeleasă de păsări, le-a spus: - Dragele mele surioare, sunt o fată pe care un blestem a transformat-o în pasăre, mi-e drag să rămân pasăre, însă nu pot să folosesc toate puterile voastre, nu pot zbura, iar partea tragică este că m-am pierdut de o fiinţă dragă mie, aş dori să mă întorc la ea, însă singură nu pot, am nevoie de ajutorul vostru! Pe de altă parte, numai plecând îi pot ajuta pe oamenii minunaţi, din casa aceasta, care m-au îngrijit şi protejat! Păsările fură de acord să o ajute, iar fata le-a indicat drumul anevoios spre casa ei: - Trebuie să treceţi mai întâi prin pădurea de argint, după care ajungem la lacul de cristal, pe care vom aluneca uşor şi vom ajunge în împărăţia bunului împărat Iepurilă-Păştilă! Au pornit la drum cu toţii, purtând fata pe spatele şi aripile lor. În pădurea de argint o ciocănitoare a vrut să-şi încerce ciocul pe un trunchi de copac, dar fata a oprit-o: - Nu, nu draga mea, nu-l atinge, căci mă voi transforma într-o stană de piatră! Ciocănitoarea a ascultat-o, la fel şi celelalte păsări au ascultat-o fără să se atingă de nimic, lăsând doar fâlfâitul aripilor lor să spargă tăcerea înfiorătoare. La lacul de cristal au alunecat ca pe un imens patinoar, nici o undă nu a tremurat pe faţa acestuia, iar dincolo de el…un peisaj de „rai”: pe o „plapumă” verde de ierburi înalte şi dese, semănată cu flori minunat colorate în toate culorile curcubeului, cu miresme îmbătătoare, se ridica un castel, cu vârful până la nori. Fata a mulţumit păsărilor pentru ajutor şi a fugit repede la tatăl ei, împăratul Iepurilă-Păştilă. Familia săracă s-a întors de la biserică, dar nu-şi recunoşteau locuinţa, o casă frumoasă cu ferestre aurite de razele soarelui se afla în locul bordeiului sărac, iar în casă mirosea a cozonac, pe masă erau coşuleţe cu ouă colorate ca şi florile de pe pajiştea de vis, cu pască şi multe dulciuri…, hăinuţe noi pentru copii, dar şi o scrisoare: „Dragii mei, am vrut să vă fac o bucurie, pentru că aţi avut grijă de fiica mea, acea pasăre frumoasă, pe care acum nu o mai aveţi! A ajuns cu bine la mine, tatăl ei, împăratul Iepurilă-Păştilă. Dacă un blestem ne-a transformat în pasăre şi iepure, am ales amândoi să rămânem aşa, pentru bucuria tuturor, voi rămâne iepuraşul de Paşti, ce aduce strălucirea primăverii, speranţa renaşterii în fiecare casă, am înţeles de la voi că trebuie atât de puţin pentru a fi fericit: pace, înţelegere, dăruire, prietenie, credinţă…! Vă mulţumim! Să mă aşteptaţi în fiecare an de Paşti!” Împăratul Iepurilă-Păştilă De atunci, în fiecare an de Paşti, copiii îl aşteaptă pe iepuraş, şi cu cât eşti mai cuminte, mai ascultător, mai prietenos cu animalele şi ceilalţi copii, cu atât ai mai multe surprize de la …iepuraş! Cristos a Înviat! Poveste de Paşti/ŢENŢA MĂDĂLINA/ cl. A IX /Colegiul Tehnic „Petru Poni”, Roman

Pot fi si copii care nu-si doresc vacanta? O intrebare la care am gasit raspuns in tristetea din ochii copiilor cand i-am anuntat ca urmeaza o perioda de vacanta. Am inteles ca alternativa pe care le-am oferit-o acum cateva luni, da roade. O alternativa de a iesi cateva ore din mediul saracacios si plin de lipsuri si a face cunostinta cu un mediu normal de viata si educatie la care are dreptul orice copil. Dupa inceperea anului scolar, pe majoritatea dintre ei i-am intalnit in fata locuintelor (daca pot fi locuinte cladiri transformate din grajduri...!!), flamanzi, goi si tristi, pierduti intro tristete bolnavicioasa ce nu te putea lasa indiferent. Nici nu mai aveai curajul sa-i intrebi de ce nu sunt si ei impreuna cu alti copii de varsta lor la gradinita! Imaginea lor spunea totul. Le-am intins o mana de ajutor si pentru cativa dintre ei “a rasarit soarele” in viata lor. Asa au inceput sa “traiasca” la Centrul educativ alta alternativa la situatia lor si in fiecare dimineata astepta cu nerabdare, microbuzul pentru a ajunge la sediun Fundatiei. Cand au “descoperit” ca poti sta intro incapere fara sa-ti fie frig, ca daca porti sosete, papuci si haine mai groase nu te mai imbolnavesti atat de des, ca mancare nu inseamna doar o bucata de paine intro zi intreaga, ca mainile si fața arata altfel dupa ce sunt spalate, ca pentru orice suferinta trupeasca sau sufleteasca mereu se gasesc solutii de rezolvare si alinare..., se considera privilegiati. Si totusi nu uita de ceilalti ramasi acasa, si-i vezi cum incerca cu mana tremuranda, sa inveleasca in servetel “o bucatica de ceva” si pentru ei. Si nu numai aceste descoperiri materiale au impact asupra lor, cele mai importante sunt cele legate de cunoastere. Formarea primelor deprinderi de gandire corecta, de judecata pentru dezvoltarea anumitor aptitudini pentru dezvoltarea vocabularului..., trezesc copiilor dragostea pentru cunoastere, dorinta de a realiza diferite lucruri ce cer indemanare, atentie, rabdare. Dupa primele reusite, semne grafice sau chiar si litere, citesti in ochii lor bucuria, si…, nu-i mai poti opri. Sa coloreze si sa scrie sunt printre pricipalele dorinte. Jocul si abilitatile practice isi au si ele locul in activitatile zilnice. Pregatirea activitatilor artistice aduc un plus de culoare si sunt apreciate si-ndragite de copii…. Pasiunea si dragostea completeaza climatul de liniste si pace unde copiilor le sunt indrumati primii pasi spre viata, unde sunt ajutati sa devina perseverenti, atenti, harnici si buni unii cu altii. Felicia Gherghelas-Androo

http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2014/sezonul-1/copiii-sarmani-carora-statul-roman-le-a-intors-spatele-cum-au-ajuns-sa-il-aiba-bunic-pe-dumnezeu.html